Din punct de vedere Digitalizare și AI, poate România să mențină legătura între potențial și execuție?
România are toate ingredientele pentru a deveni un hub regional de dezvoltare a tehnologiei, a informației, de digitalizare și de inteligență artificială.
Are talente, proiecte complexe, o expunere la tehnologii de frontieră, de nișă, deep tech, doar că suferă de fragmentare cronică. Din păcate, nimeni nu are un mandat clar să lege punctele.
Ce vedem noi la Connections, este că direcția se construiește proiect cu proiect. Prin livrări care funcționează, prin standarde care ridică nivelul de cunoștințe și de înțelegere asupra tehnologiei informației și prin oameni care învață să livreze soft critic.
Nu cred că avem o problemă de talent sau de tehnologie în România, ci avem o problemă de guvernanță și continuitate care rupe legătura între potențial și execuție.
Legătura se rupe și din cauza fragmentării instituționale, unde nimeni nu e “responsabil” pentru asigurarea interoperabilității reale. Se rupe și din cauza ciclului politic de 4 ani sau mai scurt, care resetează proiectele de digitalizare care, în mod normal, ar trebui să dureze poate 5-6-7 ani și ucide în felul acesta capitalul uman.
Un proiect de transformare digitală sectorială a unei zone din administrația publică poate dura considerabil mai mulți ani decât mandatul decidenților politici. Acest lucru evident că ridică tot felul de probleme: de asumare, de continuitate, de bugetare. Această desincronizare duce la proiecte eșuate.
Ce altceva rupe legătura între potențialul și execuția digitalizării în România?
Mai avem o problemă în zona achizițiilor publice, și anume faptul că se premiază prețul de cele mai multe ori și mai puțin capacitatea, ajungând la blocaje uneori. Sunt multe situații în care prețul este cel mai important factor și, evident, calitatea cere preț ridicat într-o competiție onestă. De altfel, atâta timp cât criteriul este prețul, vor câștiga soluțiile mai ieftine care presupun și un compromis de calitate.
După părerea noastră: o reformă a achizițiilor publice și o autoritate guvernamentală, vicepremier, eventual sau un responsabil pentru digitalizare cu autoritate reală în zona digitalizării, precum si o infrastructură, publică digitală ar fi niște elemente care ar putea să catalizeze implementarea digitalizării la nivelul administrației publice și la nivelul societății în general.
Aș spune că statul nu e lent pentru că nu are tehnologie, e lent pentru că are 40 de tehnologii care nu vorbesc între ele.
3 priorități pentru ca România să treacă la nivel următor digital
Pentru a obține un nivel de digitalizare adecvat și în consonanță cu vremurile pe care le trăim, cu nivelul la care a ajuns tehnologia, România ar trebui să se orienteze, ca prioritate zero, către crearea unei infrastructuri digitale publice unificate. Cu date publice curate și accesibile [conceptul de Open Data] și cu o ridicare forțată și accelerată a nivelului de literație digitală pentru un număr cât mai mare de funcționari publici.
Next level ar trebui să însemne ca România să devină un hub regional de gov-tech și AI suveran în următorii 5-7 ani, trecând de la import masiv de expertiză la export de know-how către Uniunea Europeană și către alte geografii.
Câteva acțiuni publice care sunt la îndemâna decidenților politici și care ar putea să catalizeze implementarea unei infrastructurii digitale moderne și reziliente în România ar fi: consolidarea masivă a identității digitale, extinderea ghișeului.ro, crearea unui centru de excelență în inteligență artificială aplicată în sectorul public și reforma achizițiilor publice cu focus pe scorul tehnic și pe competențe în primă fază și apoi pe preț.
Cum poate România construi o direcție coerentă în zona de cercetare și dezvoltare și ce rol vrea să joace Connections?
România nu este nici America din punct de vedere al tehnologiei – nu are masa critică de capital privat – și nici China, unde există o scală imensă și o direcție centrală.
Mai degrabă între America și China, România ar putea alege un model de fast-follower regional. Un model realist pentru noi este cel al țărilor precum Estonia, Portugalia, Israel, eventual, țări mici din punct de vedere al populației și al teritoriului, care au făcut pariuri foarte inteligente în zona de e-gov, security sau deep-tech.
Ne lipsește filozofia parteneriatului public-privat. În momentul de față, în România, fie statul construiește infrastructură singur, fie statul cumpără prin achiziții publice diverse tehnologii și implementează proiecte folosind mediul privat. Parteneriatul public-privat lipsește cu desăvârșire, cel puțin în zona tehnologiei.
Contează să facem eforturi la nivelul societății, la nivel instituțional, pentru retenția de talente de nivel înalt și să folosim proiectele publice ca laborator de tehnologie.
Proiectele publice mari și sofisticate reprezintă, dacă vreți, primul punct de implementare sau de testare a noilor tehnologii validate în laboratoare și universități.
Connections poate fi acest liant între cercetare și livrare, împachetând rezultatele, soluții concrete atât în zona de gov-tech, cât și în zona de cyber security suveran și livrându-le cu garanții de business pentru a fi, în final, sperăm, un prim contractor regional, preferat nu numai de clienți din România, dar și de clienți din țările din jur.